SA NE ALEGEM O RACHETA
SA NE ALEGEM O RACHETA
Am auzit mai mulţi amatori de tenis cerând informaţii privitoare la alegerea rachetelor de tenis pentru plăcerea de a juca. M-am gândit că ar fi bine ca să explic pe înţelesul tuturor caracteristicile întâlnite atât pe rachete cât şi în cataloage.
Rachetele sunt de multiple dimensiuni, fabricate din diferite materiale şi cu diferite dimensiuni şi forme toate însă cu caracteristici bine stabilite. Cele mai cunoscute firme producătoare WILSON, BABOLAT, HEAD, YONEX, DUNLOP fabrică rachete atât pentru cei ce joacă de plăcere ( aşa numitele rachete “comerciale”) cât şi pentru cei ce joacă un tenis competiţional. Rachetele comerciale le găsiţi în supermarketuri şi în marile magazine multe dintre ele la preţuri foarte accesibile. Rachetele profesionale le găsiţiţi în magazinele specializate şi au preţuri care te fac să te gândeşti un pic mai mult înainte de a băga mâna în buzunar în căutarea portofelului. Care este diferenţa dintre cele comerciale şi cele de performanţă? Diferenţa constă în materialele pe baza cărora sunt făcute şi implicit tehnologia de fabricaţie. Cele din composite de aluminiu, fibră de sticlă în combinaţie cu fibra de grafit sunt mai accesibile la preţ. Mai pretenţioase sunt cele din fibră de grafit în combinaţie cu kevlar sau cu titaniu. Ideea este de a conferi rachetei elesticitate pentru a respinge mingea, rezistenţă pentru a nu se rupe la contactele dure cu mingea sau cu solul şi reducerea vibraţiiilor atât de neplăcute oricărui cot de jucător.
Caracteristicile rachetelor se regăsesc în cataloage şi trebuie să vă spun că s-a dus vremea când rachetele erau alese după ureche. Acum ele se aleg după datele constructive date de producători.
Date de catalog
Cataloagele pentru rachete împart într-o primă instanţă rachetele în comerciale, adică uzuale, pentru toată lumea, şi de performanţă adică cele folosite de jucători aşa cum vedem la meciuri.
Prima caracteristică pe care cataloagele o dau este denumirea rachetei : câteodată cu nume pompos gen Whack Attack sau Hammer Pro PH iar de alte ori pur laconic ca de exemplu n5. Denumirea nu ne poate ajuta la alegerea rachetei decât în cazul în care ştim precis de ce avem nevoie.
A doua mărime caracteristică este mărimea suprafeţei capului rachetei care variază de la 90 in² la 120 in². Unitatea de măsură este dată fie în inch pătraţi, ca mai înainte, fie în centimetrii pătraţi. Valoarea minimă conferă rachetei un control sporit în lovitură. Valoarea maximă dă viteză mai mare mingiei sau, aşa cum spun producătorii de rachete, mai multă putere. Rachetele cu cap mare sunt adaptate pentru jucători cu mişcări scurte, antrenori care stau multe ore pe teren sau pentru cei care au avut probleme legate de durerile de cot (epicondilită). Ca titlu informativ Federer foloseşte o rachetă Wilson k-Faktor six-one Tour cu suprafaţa capului rachetei de 90 in² iar Babolat nu produce rachete cu suprafaţa capului mai mică de 100 in².
O altă caracteristică foarte importantă este greutatea rachetei, cu valori uzuale între 220 g şi 340 g. Rachetele uşoare sunt facil de mânuit dar nu conferă nici putere şi nici control. Sunt adaptate pentru copii mai mult sau mai puţin începători. Cele “grele” dau putere dar necesită pregătire serioasă pentru a putea fi mânuite. Valorile intermediare completează seriile de rachete dintre acestea putându-se alege rachete pentru tot felul de jucători : amatori sau competiţionali, copii sau adulţi. Rachetele de lemn cu care s-a jucat până în anii ’80, Maxply Dunlop sau Slazenger aveau 400 g.
Să ne continuăm călătoria printre datele de catalog.
Lungimea rachetelor variază între 17 şi 29,9 inch. Desigur că lungimile mai mici le întâlnim la copii în timp ce lungimea normală este de 27 inch. De regulă rachetele până în 27 de inch sunt rachete comerciale fără a fi fabricate din materiale sofisticate şi deci fără a fi prea scumpe. Pentru a alege lungimea adecvată a unei rachete antrenorii se ghidează după capacitatea de mânuire rachetei a elevului. Nu există o delimitare strictă a raportului înălţime copil/lungime rachetă aşa cum a încercat cu ceva timp în urmă firma Wilson. Sunt copii firavi, nu prea înalţi dar care mânuiesc uşor rachete chiar şi de 27,5 inch. Am văzut copii bine dezvoltaţi cu capacitate mare de mânuire a rachetei cărora antrenorii le dădeau rachete mici cu explicaţia că “ aşa le este mai uşor să deprindă loviturile”.
Balansul rachetei este dat de această dată în centimetrii şi reprezintă distanţa măsurată dinspre mânerul rachetei până la centrul de greutate. Mijlocul rachetei corespunde foarte rar cu centrul de greutate. De aici împărţirea rachetelor în alte două mari categorii : cele a căror centru de greutate este înspre capul rachetei sau aşa cum le denumeşte Wilson tip “ Hammer” şi cele cu centrul de greutate spre mânerul rachetei sau tip “ Pro Staff”. Distanţa dintre centrul de greutate şi mijlocul rachetei se măsoară în puncte iar un punct este aproximativ 0,3 centimetrii. Aproximarea este dată de faptul că lungimea rachetei este dată în inch. Dacă racheta are centrul de greutate spre cap atunci veţi întâlni diferenţa în puncte HH iar dacă centrul de greutate este spre mâner atunci veţi întâlni diferenţa în puncte HL. Exemplu : dacă în datele de catalog se specifică “balans 3 pct. HH” atunci diferenţa dintre centrul de greutate şi mijlocul rachetei de aprox. 1 cm spre capul rachetei. În general rachetele tip Hammer sunt mai uşoare decât cele tip Pro Staff.
Tipul constructiv al ramei este o caracteristică aparent fără importanţă dar trebuie ştiut că o ramă plată, aşa numita “constant beam” sau “ flat beam” este tipică rachetelor cu suprafaţa capului mai mică şi deci este o ramă ce nu conferă “putere” ci control. Opusul ramei plate este rama aerodinamică “dual taper”. Este caracteristică rachetelor care aruncă mult mingea ajutând pe cei cu mişcări scurte. Rachetele comerciale au, în majoritatea lor, ramă aerodinamică.
Unele cataloage dau pentru fiecare rachetă mişcarea necesară pentru a obţine o satisfacţie maximă în loitură. Astfel mişcările au fost împărţite în :
- scurte ( pentru care sunt necesare rachete ce aruncă – cap mare, ramă aerodinamică, tip “Hammer”);
- medii;
- lungi ( pentru care se folosesc rachete de control – cap până în 98 inch², ramă constantă, tip “Pro Staff”).
Pe rachete se mai găsesc informaţii privitoare la numărul de corzi precum şi la tensiunile cu care se racordează racheta. În mod normal rachetele au 19 sau 20 de corzi pe orizontală şi 16 sau 18 corzi pe verticală. Un număr mai mare de corzi face să rigidizeze racordajul şi deci să dea mai mult control loviturilor. Pe rachetă se dau de regulă tensiunile minimă şi maximă cu care se racordează şi este de preferat ca ele să fie respectate. Tensiunea de racordare este dependentă de mulţi factori ce trebuiesc analizaţi separat printre aceştia : tipul de joc al posesorului rachetei, suprafaţa de joc, mingiile folosite şi chiar temperatura exterioară la care se joacă.
Paul BOZDOG
Antrenor
Am auzit mai mulţi amatori de tenis cerând informaţii privitoare la alegerea rachetelor de tenis pentru plăcerea de a juca. M-am gândit că ar fi bine ca să explic pe înţelesul tuturor caracteristicile întâlnite atât pe rachete cât şi în cataloage.
Rachetele sunt de multiple dimensiuni, fabricate din diferite materiale şi cu diferite dimensiuni şi forme toate însă cu caracteristici bine stabilite. Cele mai cunoscute firme producătoare WILSON, BABOLAT, HEAD, YONEX, DUNLOP fabrică rachete atât pentru cei ce joacă de plăcere ( aşa numitele rachete “comerciale”) cât şi pentru cei ce joacă un tenis competiţional. Rachetele comerciale le găsiţi în supermarketuri şi în marile magazine multe dintre ele la preţuri foarte accesibile. Rachetele profesionale le găsiţiţi în magazinele specializate şi au preţuri care te fac să te gândeşti un pic mai mult înainte de a băga mâna în buzunar în căutarea portofelului. Care este diferenţa dintre cele comerciale şi cele de performanţă? Diferenţa constă în materialele pe baza cărora sunt făcute şi implicit tehnologia de fabricaţie. Cele din composite de aluminiu, fibră de sticlă în combinaţie cu fibra de grafit sunt mai accesibile la preţ. Mai pretenţioase sunt cele din fibră de grafit în combinaţie cu kevlar sau cu titaniu. Ideea este de a conferi rachetei elesticitate pentru a respinge mingea, rezistenţă pentru a nu se rupe la contactele dure cu mingea sau cu solul şi reducerea vibraţiiilor atât de neplăcute oricărui cot de jucător.
Caracteristicile rachetelor se regăsesc în cataloage şi trebuie să vă spun că s-a dus vremea când rachetele erau alese după ureche. Acum ele se aleg după datele constructive date de producători.
Date de catalog
Cataloagele pentru rachete împart într-o primă instanţă rachetele în comerciale, adică uzuale, pentru toată lumea, şi de performanţă adică cele folosite de jucători aşa cum vedem la meciuri.
Prima caracteristică pe care cataloagele o dau este denumirea rachetei : câteodată cu nume pompos gen Whack Attack sau Hammer Pro PH iar de alte ori pur laconic ca de exemplu n5. Denumirea nu ne poate ajuta la alegerea rachetei decât în cazul în care ştim precis de ce avem nevoie.
A doua mărime caracteristică este mărimea suprafeţei capului rachetei care variază de la 90 in² la 120 in². Unitatea de măsură este dată fie în inch pătraţi, ca mai înainte, fie în centimetrii pătraţi. Valoarea minimă conferă rachetei un control sporit în lovitură. Valoarea maximă dă viteză mai mare mingiei sau, aşa cum spun producătorii de rachete, mai multă putere. Rachetele cu cap mare sunt adaptate pentru jucători cu mişcări scurte, antrenori care stau multe ore pe teren sau pentru cei care au avut probleme legate de durerile de cot (epicondilită). Ca titlu informativ Federer foloseşte o rachetă Wilson k-Faktor six-one Tour cu suprafaţa capului rachetei de 90 in² iar Babolat nu produce rachete cu suprafaţa capului mai mică de 100 in².
O altă caracteristică foarte importantă este greutatea rachetei, cu valori uzuale între 220 g şi 340 g. Rachetele uşoare sunt facil de mânuit dar nu conferă nici putere şi nici control. Sunt adaptate pentru copii mai mult sau mai puţin începători. Cele “grele” dau putere dar necesită pregătire serioasă pentru a putea fi mânuite. Valorile intermediare completează seriile de rachete dintre acestea putându-se alege rachete pentru tot felul de jucători : amatori sau competiţionali, copii sau adulţi. Rachetele de lemn cu care s-a jucat până în anii ’80, Maxply Dunlop sau Slazenger aveau 400 g.
Să ne continuăm călătoria printre datele de catalog.
Lungimea rachetelor variază între 17 şi 29,9 inch. Desigur că lungimile mai mici le întâlnim la copii în timp ce lungimea normală este de 27 inch. De regulă rachetele până în 27 de inch sunt rachete comerciale fără a fi fabricate din materiale sofisticate şi deci fără a fi prea scumpe. Pentru a alege lungimea adecvată a unei rachete antrenorii se ghidează după capacitatea de mânuire rachetei a elevului. Nu există o delimitare strictă a raportului înălţime copil/lungime rachetă aşa cum a încercat cu ceva timp în urmă firma Wilson. Sunt copii firavi, nu prea înalţi dar care mânuiesc uşor rachete chiar şi de 27,5 inch. Am văzut copii bine dezvoltaţi cu capacitate mare de mânuire a rachetei cărora antrenorii le dădeau rachete mici cu explicaţia că “ aşa le este mai uşor să deprindă loviturile”.
Balansul rachetei este dat de această dată în centimetrii şi reprezintă distanţa măsurată dinspre mânerul rachetei până la centrul de greutate. Mijlocul rachetei corespunde foarte rar cu centrul de greutate. De aici împărţirea rachetelor în alte două mari categorii : cele a căror centru de greutate este înspre capul rachetei sau aşa cum le denumeşte Wilson tip “ Hammer” şi cele cu centrul de greutate spre mânerul rachetei sau tip “ Pro Staff”. Distanţa dintre centrul de greutate şi mijlocul rachetei se măsoară în puncte iar un punct este aproximativ 0,3 centimetrii. Aproximarea este dată de faptul că lungimea rachetei este dată în inch. Dacă racheta are centrul de greutate spre cap atunci veţi întâlni diferenţa în puncte HH iar dacă centrul de greutate este spre mâner atunci veţi întâlni diferenţa în puncte HL. Exemplu : dacă în datele de catalog se specifică “balans 3 pct. HH” atunci diferenţa dintre centrul de greutate şi mijlocul rachetei de aprox. 1 cm spre capul rachetei. În general rachetele tip Hammer sunt mai uşoare decât cele tip Pro Staff.
Tipul constructiv al ramei este o caracteristică aparent fără importanţă dar trebuie ştiut că o ramă plată, aşa numita “constant beam” sau “ flat beam” este tipică rachetelor cu suprafaţa capului mai mică şi deci este o ramă ce nu conferă “putere” ci control. Opusul ramei plate este rama aerodinamică “dual taper”. Este caracteristică rachetelor care aruncă mult mingea ajutând pe cei cu mişcări scurte. Rachetele comerciale au, în majoritatea lor, ramă aerodinamică.
Unele cataloage dau pentru fiecare rachetă mişcarea necesară pentru a obţine o satisfacţie maximă în loitură. Astfel mişcările au fost împărţite în :
- scurte ( pentru care sunt necesare rachete ce aruncă – cap mare, ramă aerodinamică, tip “Hammer”);
- medii;
- lungi ( pentru care se folosesc rachete de control – cap până în 98 inch², ramă constantă, tip “Pro Staff”).
Pe rachete se mai găsesc informaţii privitoare la numărul de corzi precum şi la tensiunile cu care se racordează racheta. În mod normal rachetele au 19 sau 20 de corzi pe orizontală şi 16 sau 18 corzi pe verticală. Un număr mai mare de corzi face să rigidizeze racordajul şi deci să dea mai mult control loviturilor. Pe rachetă se dau de regulă tensiunile minimă şi maximă cu care se racordează şi este de preferat ca ele să fie respectate. Tensiunea de racordare este dependentă de mulţi factori ce trebuiesc analizaţi separat printre aceştia : tipul de joc al posesorului rachetei, suprafaţa de joc, mingiile folosite şi chiar temperatura exterioară la care se joacă.
Paul BOZDOG
Antrenor
